Protected: Aventuri pe Buila-Vânturarița

This content is password protected. To view it please enter your password below:

Advertisements

Miez de noapte, miez de castană

În seara asta m-am îmbrăcat foarte frumos. Am găsit un pulover roșu, roșu aprins, tricotat de mama înainte să mă nasc și cred că îmi place cam mult. Și pe lângă mâța Mao dintr-un anime și mucurile de țigară ridicate (cu care am făcut câțiva băieți să roșească de rușine), am ajuns să mă întreb ce știu eu despre Norvegia? E lângă Suedia, țară rece de tot, în nord sunt perioade din an în care soarele nu apune în totalitate, mă face să mă gândesc la gheață și… cam atât? Tot seara asta i-am urat unui prieten să nu ia un interviu.


Cântul unui soldat pe front

„Așa-i trebuie omului ce nu îl respectă pe celălalt! Lacrimi, singurătate, durere. Suferință…”


Scumpa mea iubită, Continue reading


Luna în doi

Am prins luna cu degetele sufletului
Și am strâns-o între buze până mi-a mărturisit Continue reading


Problema apei

Micuța făptură se plimba pe discul pământului și se întreba cum de atunci când ajungea în partea de jos nu îi atârna părul în cer și putea să bea apă fără a i se vărsa toată pe față. Pe oricine întâlnea, îl întreba asta și rămânea foarte mirată să vadă că toată lumea adopta o față mirată ridicând tâmpă din umeri. Voia să găsească un răspuns, dar nimeni nu se mai întrebase asta. Așa erau marii inventatori, își zicea micuța făptură. Așa că plănuia să umple cea mai mare găleată din lume cu apa dintr-un ocean întreg și să verse de la Polul Nord, iar apoi să fugă ca vântul (adică mai repede ca și scursul apei) până pe lună ca să privească ce se întâmplă cu apa la Polul Sud.

Aș mai scrie despre micuța făptură – sunt convinsă că a trecut prin multe peripeții în încercarea de a descoperi gravitația -, dar nu am mai aflat nimic de la ea. Știu doar că s-a apucat de marele ei proiect și în timp ce ultimul strop de speranță umplea prima jumătate a găleții gigantice, micuța făptură se întrăgosti de o altă micuță făptură și, știți și voi, cât de repede uiți de o găleată gigantică ce trebuie umplută cu un ocean atunci când ți se aprind călcâiele după cineva la fel de mic ca tine. Și începi să inventezi cuvinte (cum ar fi “gravitația”) ca să împaci lumea care a rămas cu întrebările tale, și cutreieri iar discul pământului cu micuța ta ființă într-o sferă exterioară plină de stele și râsete.

Poate că într-o altă zi, la o altă oră, într-o total altă situație, ți-aș fi scris că-mi lipsești din clipa în care ai ieșit pe ușă, dar cine știe, poate altădată, într-o altă zi, la o altă oră, o să-mi uit gândurile și sufletul în găleata cu apă, iar când tu mă vei căuta să-mi spui că-ți lipsesc, voi fi deja plecată pe lună.

Ana,

5:25, Cluj-Napoca


Trece, spuse el

Este, într-adevăr, straniu cum fix acum un an am fost aici și am jucat Ligretto cu o cană de ceai alături. Continue reading


Scrisoare – Vag și târziu

”Oare ce făcea Naoko acum? mă întrebam. Cu siguranță dormea, dormea adânc în lumea aceea mică și ciudată a ei.” (Murakami Haruki)

tarziu

Cluj-Napoca, 24 mai 2018

(masa de la apartamentul 11, frig)

Dragă X, 

Mă întorc iarăși la tine, într-un acces auto-indus de insomnii de astă dată. Starea nu mi-e cu mult diferită față de ultima dată când ți-am scris aici. Am rămas o fantomă ce plutește din loc în loc zgâindu-se la oamenii din jur care trec și trec mai departe.  Continue reading


Câteva rânduri

”Ai grijă de tine.”

Nu-mi plac coincidențele. Continue reading


Zâmbete cu gura până la urechi (fragmente)

O femeie gigantică care dansa pe stradă. Eu treceam încercând să mă pierd prin mulțime, dar lucrul cel mai îngrozitor s-a petrecut… Poate nu e cea mai bună idee să privești insistent femeile atât de mari. Continue reading


Thread-ul 2

Tu, procesor

Dă-mi mâna,

Rândul e al meu

Să mă manifest

Și poate o să ne oferi și un mutex

Ca să nu te aglomerăm deodată

Și să mă bucur cu atâta egoism

De atenția ta exclusivă

Chiar de nu durează atât cât

Mi-aș dori…

Ce ciudat

Cum toți trebuie să ne executăm

Ca să se ridice bariera

Ce ne ține pe loc

Și degeaba –

Degeaba!

Ne așteaptă un semafor

Să ne dăm coate în stânga și-n dreapta

Într-un număr mai mic de data asta.

Dar știu că eu sunt mai special

La mine vii mai des

Și-s mereu în capul

Cozii de priorități.

Totuși nu e destul, nu e destul…

Mă simt inegal de egal cu restul.