Filo (2) – Gânduri

Un timp istoric destul de scurt zic, dar afectiv cred ca a avut o durata un pic mai mica decat o eternitate. Intotdeauna ceva nou. Spirit nou acum, gandire intr-o lumina cumva diferita fata de cea de… acum un an, sa zicem. Si n-am aflat prea multe. Oamenii sunt diferiti. Si oamenii gandesc diferit. Atat. Poate ca pare un cliseu veritabil, dar mie personal mi-a creat o revolutie interioara care mi-a distrus orice fel de incredere in mine insami sau in altcineva si mi-a calcat in picioare presupunerile cum ca poti sa cunosti pe cineva in totalitate.

Si totusi, una din intrebarile de mai sus ramane fara raspuns: cum si de ce cautam fericirea? De fapt… CE inseamna fericirea? Spre surprinderea mea am avut o tendinta de conversatie – pe mai multe subiecte printre care se afla si cel legat de aceasta asa-numita fericire – cu un prieten pentru care am un respect neclintit si cu care imi pare sincer rau ca nu pot vorbi mai des din cauza lipsei mele de informatii din unele domenii. Era in stanga mea. Ipotezele lui erau clare: toti ne complicam in cautarea fericirii. Invatam pentru o cariera buna, adica pentru bani. Trisam pentru bani, mintim, inselam, ne prefacem, ne stabilim o lista de prioritati. Si majoritatea acestor prioritati sunt materiale. O mare parte. Radeam acum cand mi s-a ivit un moment de la orele de dirigentie din liceu pentru auto-cunoastere. Ni se dictau 7-8 idealuri in viata, iar noi le notam cuminti – docili chiar -pe o foaie rupta dintr-un caiet, urmand sa le numerotam in functie de  importanta din punctul de vedere al fiecaruia. Si normal ca in proportie foarte ridicata pe primele locuri se regaseau familia, cariera si banii. “Pentru ca asa e normal.” ar raspunde… un om normal. Da, in ciuda a ceea ce am sustinut cum ca toti suntem diferiti, ne asemanam intr-un fel – lucru care ne face ‘normali’, in rand cu toata lumea. Si atunci de ce unii se retrag undeva departe de locurile populate (in munti, de exemplu) si sunt fericiti? Ei n-au familie, n-au cariera si nici bani, dar sunt fericiti. De ce? Pentru ca ei lucreaza cu spiritul. Pun accent pe tot ce este spiritual. Ei cred in Divinitate, intr-o forta care ne depaseste capacitatea de intelegere indiferent de eruditia cu care esti inzestrat. Eu il numesc Dumnezeu. Din lejeritate. Asa am invatat la orele de religie. E normal. Normal…Image

Advertisements

About Ana

Voci, numai voci View all posts by Ana

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: