Ochi gri.

(*Putina atmosfera inainte.* O scanteie de lumina sageteaza prin intunericul sufocant din camera destul de micuta. Atat a ramas din focul de la semineu. Nu se puteau distinge prea multe… Lipsea cam orice in mare parte si cu toate astea, parca era plin. Undeva sprijinindu-se de perete, aruncat, zacea un ghiozdan militaresc, in apropierea usii deschise pe unde patrundea alta sursa si mai slaba de lumina. Ii vezi umbra cum se apropie de el si cum ii mangaie degetele, urcand usor pe antebrat in sus, il saruta pe gat, apoi el o prinde tandru de talie. Ea nu face decat sa-si treaca un deget peste buzele lui. O trage mai aproape si elimina intunericul care-i desparte. Umbra se evapora. Ei au ramas doar o amintire. Intunericul, in schimb, e tot aici…)

–          Vreau sa pleci de-aici.

Mi-am ridicat privirea spre Daniel. Inca-l vedeam cu ochii mintii cum dadea buzna in camera dupa ce trantisem usa dupa mine. De fapt… vedeam asta si inca ceva, dar…

–          N-ai inteles? Vrei sa-ti si desenez pe deasupra? Fa-mi rost de o foaie si-un pix.

Nu ma puteam impotrivi. Era locuinta lui. Doar se oferise sa ma primeasca pe o perioada nedefinita de timp, pana… pana sa hotarasca ca era timpul sa plec.

Isi sprijinea cotul de bratul fotoliului vechi, iar capul in palma. Se uita in gol si parca luase foc. Ochii gri ii scanteiau de furie si isi infigea degetele din ce in ce mai mult in materialul fotoliului. Nenumarate umbre i se desenau pe fata impietrita.

Nu puteam sa simt nici vinovatie, nici tristete, nici furia de acum cateva minute. Eram la fel de goala ca o prapastie. Doar ii analizam miscarile. In mare parte nu facea nimic. Doar narile ii frematau. Si-a fixat ochii deschisi la culoare la mine.

–          Ei?

–          N-am de gand sa ma misc de aici, am zis pe un ton neutru.

I-am sustinut privirea. Daca asa voia sa joace, asa sa fie. Si-a inclestat maxilarul si pentru o secunda a parut ca nu mai avea mult pana sa explodeze.

–          Asa procedezi, deci?

–          Intocmai, am raspuns cu chipul impasibil.

Si-a dat capul pe spate, a inspirat adanc, apoi a expirat cu repeziciune. Deodata toata tensiunea parca i se scursese si isi recapatase calmul. Un calm rece care respingea tot din jur – mai ales pe mine. Prima data cand m-a incercat un fior inghetat. Poate ca nu era chiar o idée asa de buna sa raman si sa ma confrunt cu demonul in persoana.

Am dat sa ma ridic, dar m-a prins de incheietura cu forta.

–          Ce crezi ca faci? a intrebat cu o anume nuanta pe care n-am deslusit-o.

–          Plec. Nu asta imi tot spui? Sa plec.

–          Inceteaza cu jocurile astea si spune-mi odata ce faci.

–          Plec.

Si-a mijit ochii la mine intorcandu-si capul pe o parte. Incheietura imi pulsa déjà, dar m-am abtinut de la orice semn ca m-ar fi durut.

–          O sa te intorci, a suierat printre dintii.

A fost randul meu sa-mi mijesc ochii. Mi-am smucit mana si m-am eliberat. Am pornit spre usa, apucand ghiozdanul pe care-l trantisem pe podea cu mai putin de o ora in urma. La jumatatea drumului catre iesire, i-am aruncat o ultima privire. Se ridicase si era cu spatele la mine. Avea degetele infipte exasperat in parul blond si rebel. Dar il cunosteam mult prea bine. Nu-si facea atat de multe probleme precum parea. Daca presupunea ca aveam sa ma intorc la el, atunci se insela teribil.

Atat pentru moment.

Ana Marda

Advertisements

About Ana

Voci, numai voci View all posts by Ana

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: