Daily Archives: February 28, 2014

Filo – alter ego

Acel moment cand te simti privit, urmarit, supravegheat mereu si mereu si habar n-ai de ce. In unele circumstante tot ce faci e sa eviti sa faci un lucru numai ca sa te feresti de acea Chestie care e cu ochii pe tine. Te influenteaza? Da… La fel ca cei care te inconjoara. Fiecare isi lasa o urma asupra ta – unii mai mult, altii mai putin – si intr-un final te trezesti la realitate si-ti amintesti de o persoana interioara care acum nu mai exista. E complet altcineva. Atat de diferita. Lasi ce e expirat in urma si intampini noul. Un gand: cine sunt? Te intrebi cine esti si de ce nu mai esti la fel ca acum ceva timp. La fel cum si eu ma intreb in momentul asta ce cacat fac la ora asta cand in mai putin de 6 ore trebuie sa fiu treaza, dar asta nu conteaza asa mult. Mi-am batut joc de somnul meu de mult prea multe ori ca sa ma mai afecteze maine – azi, in fine. Revenind. Ideea e ca in sufletul nostru sau personalitate\eul interior\in sinea noastra exista un anume miez care ne defineste ca persoana si care nu se modifica niciodata. Si in momentul cand dispare orice prezenta din jur, o sa vezi ca usor-usor te intorci la acel ‘vechi eu’ pe care-l dadusei déjà uitarii. Suntem trecatori, adevarat, dar nimeni nu spune ca nu te poti intoarce. In unele privinte timpul e reversibil.

(O sa incerc sa postez mai rar. Ma incanta prea mult ideea.)

Ana Marda.


No, dar să bem o cană cu zahăr și puțin ceai

Era ceva timp de cand nu ne mai vazusem. Drumul de la Brasov fusese lung si obositor si simteam ca-mi puteam pierde rabdarea destul de repede. Si ea se prinsese de asta, mereu ma citea atat de bine. Ciudata persoana.

Eram amandoi fata-n fata la masa din bucataria ei. Era imbracata intr-o umbra de uniforma. Ma indoiesc ca originalul consta intr-o o camasa albastra cu nasturii deschisi, cu un tricou cu gauri prin el. Avea gandul in alta parte pe cand fixam cu interes caietele insirate pe masa pe care mi le pusese la dispozitie. Ocazional beam din cana cu cafea cu grija sa nu-i patez vreuna din foile scrierilor.

Mi-am ridicat privirea spre ea la un moment dat. Privea in gol undeva pe geamul din spatele meu. Avea o cana cu ceai si zahar, de fapt… mai bine zis o cana cu zahar si ceai. Ma cutremuram cand o vedeam cat zahar consuma. Degeaba ii atrageam atentia.

Arata rau. Fondul de ten nu prea reusea sa-i ascunda cearcanele vinetii ale noptilor pierdute si probabil ca nici eu nu aratam prea bine din moment ce pe mine ma tinuse treaz in noptile alea. Dar nu-i bai, tovarase, la ce-s buni prietenii? Avea nu stiu ce prostie de spectacol azi din cate-mi povestise. Hahaha. Nu ma duceam. Ii stiam prea bine vocea ca sa ma inghesui printre atatia oameni care oricum veneau de dragul de a pleca de-acasa si care se dau mari sustinatori. Si eu o sustin, dar de la distanta. Stie asta. Si stiu asta.

Intr-o mana isi sprijinea capul, iar cu cealalta a facut o miscare inconstienta spre ureche. O grimasa de durere cand varful degetelor ii ating unul din cercei si o tresarire. Un piercing nou probabil. Nu era treaba mea.

M-a intrebat, ca si trezita din transa, cat era ceasul. Nu mai stiu cat era. Cert e ca a dat un telefon alarmata spunandu-i respectivei persoane ca nu se mai puteau intalni si ca urma sa intarzie putin. La scoala. Mai simplu daca nu se ducea. M-a contrazis. Din nou: nu era treaba mea.

Doar o scena.

Al vostru, T.