Monthly Archives: May 2014

Suflet înlănțuit.

Image

Stau in fata usii si nu indraznesc sa bat. Privesc in gol departe de lemnul scump, undeva in negura trecutului. In spatele unei usi de stejar de la etajul imediat urmator se strecoara notele pianului lipsite de cusur, perfect legate, intr-o armonie calda si relativa… note, chei, sunete care parca mi se preling printre degete, ma mangaie atat de delicat, dar totodata imi lasa cicatrici atat de adanci…

***

…demult, cand usa se deschidea, dansam impreuna fara ritm in scara veche, inconjurati de pustietate. Nicio regula care sa impuna o mana mai sus, capul drept sau un picior mai in spate – doar un ocean de iluzii si praf de speranta in care ne scaldam.

***

Usa… se crapa usor. Inima imi tresare neputincioasa. Tu esti, suflet inlantuit?… Vino!… Poate de data asta Domnul Pianist ne lasa iubirea sa vorbeasca pe portativ… Vezi? Eu am desenat cheia Sol… Nu vrei sa umplem partitura, cum faceam pe vremuri?

Usa nu se mai clinteste, in schimb, aud o voce indurerata soptind:

– Intra.

Iau un loc pe a doua treapta a scarii. Ma impotrivesc. De ce sa intru si sa amuteasca totul, cand pot visa in gama La minor a pianului? De ce sa revin la Cercul Trigonometric in van si anost, cand ma pot plimba in voie de-a lungul Cercului Cvintelor? De ce sa… opresc magia…? Cand pot lasa totul sa curga lin si cursiv? As putea sa stau si sa ascult la nesfarsit.

Usa se tranteste. Nerabdarea ta a inchis-o. Stai linistit, te-am iertat inca de la primul refuz.

“Mai stau putin.” gandesc.

Tempoul scade pregatindu-se pentru ultimele note. Un sunet grav denota sfarsitul. Totul e cuprins de o tacere sumbra.

Ma ridic de pe scarile reci postandu-ma in fata usii cu aceeasi lipsa de curaj. Privesc in gol, departe de lemnul scump, undeva in negura trecutului. In spatele unei usi de stejar de la etajul imediat urmator mi se strecoara note de pian…

Ana Marda.

Advertisements

Ultima memorie

Telefonul vibra din nou si din nou cu poza lui It pe ecran. Initial a sovait, dar in cele din urma a raspuns.

– Imi spui si mie unde esti?

Vocea era veche si cunoscuta. Fata de linistea agitata din camera in care astepta, de partea cealalta a firului se distingeau cateva voci inregistrate pe fundal – doar atat. Voci, glasuri… familiare – unde sa le mai fi auzit? Stia raspunsul, mai mult ca sigur. Ii statea pe limba. Si, cu toate astea, cel cu care vorbea se distingea usor prin tonul autoritar care nu-l parasise vreodata.

– Deci? a intrebat vocea intrerupandu-i gandurile cu aceeasi nerusinare cu care incepuse apelul telefonic.

A ridicat ironic din spranceana. Nu era la vederea nimanui. Camera era dureros de goala. Si atat de alba… Oare de ce abandonase totul ca sa vina aici? A, da…

– De ce nu esti acasa? a urmat a treia intrebare.

– De unde stii ca nu sunt acasa?

Cel de la telefon a pufnit. Ii putea ghici ranjetul de superioritate.

– Pentru ca, Tess… a oftat de parca raspunsul era evident. Fix in momentul asta stau in patul tau si iti pot spune cu cea mai mare certitudine ca NU te afli aici. Asa ca: unde esti?

“La naiba.” Il credea. Stia si ce era cu vocile de pe fundal acum. Radio. Cum intrase in apartammentul de la etajul 4? Uitase sa incuie usa din nou? Si-a reluat rolul.

– Conteaza?

– Imi place ca-mi raspunzi cu alte intrebari, a spus sarcastic.

A, da… Desigur, oare cum se astepta sa aiba de-a face cu altcineva – cu un It schimbat, nu.

Si-a indepartat telefonul de la ureche. Zgomotul de radio inca se auzeau – la fel si timbrul scazut si masculin al celui care o sunase. Nu mai voia sa aiba de-a face cu el. Cel putin asta-i tot repeta ratiunea. Asa ca i-a inchis.

In clipa imediat urmatoare din difuzor a rasunat o noua voce:

Teressa Daylight, esti rugata sa te prezinti in Sala 7 pentru stergerea memoriei.

Ana Marda.


Un bilet dus, vă rog

Aștept ziua în care mă voi trezi în vis și-n care voi rămâne acolo.

Ana Marda.


Unsent letter

Let me tell you a story, my friend. It is about you. I know you don’t like normal things, for the very first (I hope it, at least…). Also, I don’t ask to explain yourself – I’d rather reading you than having myself read. I need you to open your mind, and eyes… and heart. Stop falling on deaf ears, I need you here, by my side. Do you remember? For now, you are my muse. What does this mean? Who is this YOU, though? It’s not that simple, but I’ll try… to… confuse. Take a seat next to me to show you my unsent letter in the light of a purple candle. Come to see it melting – on our holding hands. I would take you far away from this reality. I can’t breath here. You are you as long as you stand for my darkest corners of my soul as well as chaotically touching my bloody heart, carring my joy, but also my sorrow, being given more chances that ever deserved; driving me insane when not knowing how to be serious, with a plenty of defects that I wouldn’t change; and never pleased – you’re never pleased. This is not enough for you, definitely. So… my unsent letter.   “Dear Sugarplum, I like you. I say it because I know that you wouldn’t ever take it seriously. And admire you for what you stand for. You are special, so special and immature in a mature way. Weird you… At the same time, I scorn the genuine profiteer from your inner. You are selfish, I wouldn’t be surprised if you believed yourself the heart of the universe – so egocentric. But not always… The stranger hidden in the shadow, that has a sweet side which offers a bouquet of flowers, with a shy touch – that’s you. I’m put down by a mere impulsive remark of yours that’s not always true. Then you take your word back and say you didn’t mean it. Why? What’s so wrong with… ? Huh… Contradicting yourself – it’s characteristic. I learnt to cope with it. Big dreams, minutiously thought, but you still have doubts about you. This lucidity… And this curiosity… This desire for scholarity. How can you do this? I like you, but you won’t take me seriously. You’re a person that I look up to, but also despise. As well as playing with my nerves, you can easily bring me a smile. I feel so… me. I wonder if there is a word for having all the feelings for only one person. Love and hate, Me.”

Ana Marda

Image

A doua parte: https://anamardaloescu.wordpress.com/2015/01/05/inception-of-burning-paper/

A treia parte: https://anamardaloescu.wordpress.com/2016/02/24/scrisoare-de-netrimis/