Nostalgie tipica de toamna.

Au început să cadă castanele… A început să șoptească vântul… A început o ploaie rece.

Cred că vine toamna.

Afară e o atmosferă tristă. Străzile goale își fac loc printre blocurile lipsite de culoare. Vântul vine, vântul se supără, ne biciuieste când apucă.

Soarele – Iubitul Soare! ar striga unul din amanții verii – nu ne mai mângâie cu aceeași pasiune sălbatică, pasiune radioasă din adâncul inimii. E încă aici, stă de veghe, dar raza aurie se subțiază din ce în ce mai mult. Nu părăsește niciodată pe nimeni, deși uneori îmi dă impresia că dispare fără urmă, fără niciun semn, scufundat într-o mare groasă de nori. “Dar noaptea?” Noaptea îi pune la încercare loialitatea. Amurgul e doar o pictură haotic de armonioasă pe cerul nud. Un scurt gând provocator de amor trimis către noi de la astrul inocent. În zorii zilei, se întoarce – mereu.

Dar acum? Amenință să se evapore încetul cu încetul, odată cu verdele frunzelor și gingășia firului de iarbă.

Au început să cadă castanele…

Chiar și aici, în micuțul orășel Drăgășani se resimte o nostalgie cutremurătoare, atât de familiară și plăcută într-un mod trist. Pentru mine, toamna nu înseamnă că începe școala, vin zilele orașului sau ziua mea – pff. Toamna adun castane – trăgând cu ochiul pe furiș spre cerul infinit, tânjind după un mic semn de afecțiune de la El…

Îmi tot repet de la o vreme: Soare…

A voastră,

Ana Marda.

Advertisements

About Ana

Voci, numai voci View all posts by Ana

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: