Avea fața senină. Asemeni zorilor.

rasarit 2– Am făcut un compromis cu Dumnezeu să mă lase să trăiesc până la următorul răsărit… a șoptit cu un zâmbet șters pe fața bolnavă și uscată. Obrajii îi erau supți până la oasele pomeților, iar buze nu mai avea deloc. Mâinile îi tremurau pe scaunul cu rotile, degetele noduroase i se mișcau fără stare. Artrita ar fi trebuit să-l răpună până acum…

Privea în marea depărtare a pustiului ce-l înconjurase toată viața. Un mare deșert întunecat ce se bucura de lumina Soarelui o dată la un secol.

Azi…

– Se pregătește de câteva zile. I-am simțit căldura și am văzut cerul, a spus fericit.

Într-adevăr negura nopții își pierduse din umbrele luminate de stele – și orizontul prinsese o nuanță sângerie la început, cu vreo săptămână în urmă. Se răspândise de-a lungul mai multor zile, de la culoarea inițială până la arămiu, roșu, portocaliu, ca în final să se întrezărească un galben viu, paralel cu linia ce desparte infinitul de finit.

rasarit

– În câteva clipe…

În momentul în care prima rază a străbătut anii lumină dintre el și steaua a cărui forță vitală o așteptase întreaga sa existență, a simțit că renaște. Și-a ridicat degetele lungi cu piele zbârcită spre lumină. Și-ar fi dorit să o atingă și el, nu doar ea să-i mângâie ridurile de pe față.

Un fenomen încă neexplicat de cei ce studiau planeta pe care își dusese mare parte din viață era că odată ce se iveau primele raze ale Soarelui, acesta părea a se ”grăbi” să traverseze cerul. De asemenea, multe legende damnau primul locuitor al acestei planete – se spunea că fratele vitreg al Soarelui fusese pedepsit de Dumnezeu și transformat în muritor rătăcitor al Planetei Pustii; de rușine, Soarele ocolea cât mai repede pământurile pe care încă își săvârșea pedeapsa fratele său.

– Ce repede se petrece totul! Nici nu am avut timp să savurez…

soareSe putea vedea deja mai mult de jumătate din discul strălucitor. Pentru prima dată nu găsea nici o urmă de stele. Cerul se limpezea. Devenise la fel de…

– Jules, o să pierzi răsăritul!

Singurul om pe care îl cunoscuse vreodată.

Din casă a ieșit un băiat puțin trecut de vârsta adolescenței, cu ochi vii, cu mișcări elegante. Atât de tânăr, privilegiat să vadă zorii singurei zile din viață în floarea vârstei!

– Cu fața senină asemeni cerului unei dimineți! și-a permis să-l compare cu drag.

Parcă plutea pe cer – o sferă de energie luminoasă.

– E atât de frumos…

Ultima fâșie de viață a părăsit cadavrul ce deja devenise, căci Soarele avea nevoie de forță.

rasarit 3

Advertisements

About Ana

Voci, numai voci View all posts by Ana

2 responses to “Avea fața senină. Asemeni zorilor.

  • Satan

    In timp ce-ti lecturam proza, incercand sa mi-l imaginez pe D-zeu asa cum l-ai descris tu, m-au dus gandurile spre “nebunul” lui Nitzsche… acel nebun ce alerga printr-o piata cu o faclie in mana si strigand: “Il caut pe D-zeu, il caut pe D-zeu !…”
    Dupa discutiile cu cetatenii prezenti prin piata, majoritatea atei, in care acestia il luasera in zeflemea, nebunul le spune: “Va spun eu unde e D-zeu. Noi l-am omorat. Voi si eu…”
    Si mie imi placeau diminetile si rasariturile de soare. Simteam ca parca renasc… Acum insa nu ma mai incanta. Prefer apusurile… au o nostalgie aparte. Si, cu fiecare apus, imi spun: OK, drace. Orice orgie are un sfarsit, e vremea sa te duci sa te culci…

  • 2015: arhive. Cenzurat. | NON

    […] Un fel de continuare de la ”Avea fața senină” și ”31 de perechi eșuate” (cu toate că cele două povești nu au nicio legătură, comun […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: