Jurnal, ”Păgubiții se zgâiesc”

”EȘTI CALMĂ ȘI CÂND EȘTI SUPĂRATĂ”

Era o creatură ciudată, venită de pe altă lume parcă, pustiită de ființe omenești și, deci, de simțiri și cusururi- ciudată lumea asta; dar creatura noastră era mai… Creatura noastră, căzută din întâmplare din abisul ei covârșitor în această împleticire dezordonată de oameni care nu lămurește cu nimic sensul ce-l avea Dincolo, e văzută cu ochi străini și împinsă fără milă spre marginea pământului. Îi era teamă să nu cadă, însă acum privește cu poftă golul de Jos. Nu e nimic. Toți spun asta: nu e nimic. Nimic… De unde să știe ei? Creatura se mai ține cu un deget de margine. Nu-i prea place lumea asta. Ciudată lume. Cade în Cer!

Ciudată creatură. Creatură ce cade în Cer.

”Dar așa sunt eu”

(25ian2016)

 

Să fii tu ori să fiu eu?kr

Asta mă întreb…

Deja ți-am dat întâietate!

Ce să mă întreb –

Să fii tu ori să fiu eu…

(26ian2016)

taci odată

ian2016

 

Pleacă, dar nu mă părăsi… azi? Da, azi… Fugi, hoțule, fugi! Ai furat soarele și toți te caută. Învață să nu mai privești înapoi, căci ei sunt pe urmele tale, la fel și eu. Îi încetinesc cât îmi stă în putință, însă ce să mai fac? Tot ce mi-a mai rămas e să-ți acopăr amprentele lăsate pe apă, în visele dulci de iarnă. Oare când am ajuns să te ascund în propria-mi ființă?

(29ian2016)

”Numai eu pot intra în Camera Albă.”

I se zicea așa pentru că un elev de care nu-și amintea nimeni văzuse odată ușa deschisă și un perete alb înăuntru. Aparținea integral profesorilor și numai lor. Ba chiar se spunea că acel elev murise imediat după incidentul cu pricina, dar, desigur, nimeni nu-și amintea când sau unde. Sau Cine.

Ce tradiții ciudate, povești, vorbe-n vânt – spuneau unii.

”Numai eu am intrat în Camera Albă.”

Ceilalți îl priveau cu o anume admirație și curiozitate. Eu de-abia îmi înghițeam cuvintele care îmi atârnau de vârful limbii, retrăind cu greutate din nou și din nou o micuță promisiune făcută în urmă cu un an și jumătate.

Camera Albă fusese biroul profesorului Y. Trei sute șaizeci și cinci de zile încheiate într-un an fără soț în acel birou, cel puțin o dată pe săptămână, uneori mai des.

Într-adevăr, pereții erau de un alb imaculat, timpul părea a nu se atinge de dânșii. […] Iar în lumină luceau atât de intens încât simțeai cum soarele îți gâtuia sufletul.

”Numai el a intrat în Camera Albă!” șușoteau toți.

Nu aveau idee cât se înșelau, câți copii care dădea semne de Daruri se strecuraseră în miez de noapte în acea încăpere curioasă ce li se arătase cu mult mai curioasă odată ce o descoperiseră mai în profunzime. Profesorul Y. îi simțea încă din tinerețe.

Ce îi atrăsese atenția la mine fusese culoarea chakrei celui de-al treilea ochi, imperceptibil aproape. Era indigo.

”Fata, mea…”, mă luase de-o parte după primul curs. Nu mă puteam opri din a-i observa fiecare detaliu, străduindu-mă să rețin cât mai mult din acel chip brăzdat cu nenumărate riduri; o barbă lungă până mai jos de linia umerilor îi acoperea în mare parte un pandantiv neobișnuit; vocea puțin răgușită își continuase ferm propoziția: ”Tu ești un suflet reîncarnat.”

Îmi revin din amintirea atât de dulce acum, de îndepărtată, și ignor acest infim coleg care afirmă cu atâta încăpățânare că a mirosit aerul vechi al camerei. Știu mai bine ca oricine starea în care se află Camera Albă – doar eu i-am preluat activitatea. Ah, profesorul Y… Îmi lipsește în majoritatea timpului. Îl vizitez la fiecare sfârșit de săptămână, uneori mai des, punându-l la curent cu activitatea copiilor care-mi par din ce în ce mai puțini, mai slabi.

(1feb2016)

Advertisements

About Ana

Voci, numai voci View all posts by Ana

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: