Ana și cei șapte pisici

Amu cică era odată la marginea unui sat din Narnia, o fetişcană pe nume Ana. Era o fată ca oricare alta, dar avea acel ceva special ce o făcea diferită de celelalte. Zâmbetul ei fermecător asemenea unor 1000 de îngeri lumina calea fiecărui sătean, florile creşteau pe unde mergea ea, soarele îi lumina chipul divin, iar păsările ciripeau în jurul ei. Ana avea părul ca laleaua, buzele ca carameaua, si dădea gol de zici că juca la steaua.

Sătulă de somnul anevoios cu care se lupta, aceasta se hotărî să coboare din castelul ei fermecat şi să iasă afară, ca să se joace cu unicornul ei zburător Lollipop. Acesta semăna puţin cu cel al lui Hercule, din desene, doar că unicornul Anei era colorat ca şi curcubeul, putea să vorbească şi avea puteri magice. Lollipop era renumit pentru faptul că vânturile trase de el miroseau a guma Turbo şi a acadele.

-Bună dimineaţa, Lollipop! Mergem să-l vizităm pe unchiul Bob ?

-‘Neaţa fă! Cu ce ocazie ţi se sculă să mergem pe la ăla? De când are propriul nightclub, nu mai bagă pe nimeni în seamă.

-Da mă, dar e unchiul meu preferat, zise Ana tristă, făcând o faţă ca emoticonul ăla de se uită supărat într-o parte.

-O fi el singurul tău unchi, dar asta nu înseamnă că e şi preferatul tău.

-Ba da, Ana punându-se pe râs mai rău decât atunci când se pune pe şaorma.

După un oftat lung al unicornului, Ana se sui pe el şi îşi luară zborul spre ţara jeleurilor, căci acolo locuia unchiul Bob. Lollipop nu-l suferea de nicio culoare, deoarece Bob avea accent de ţigan, iar unicornul era puţin cam rasist. Puţin mai mult …

În drumul lor printre nori, cei 2 începură să cânte balada unchiului Bob pe care o auziseră la Copiii de la 402. Ana cânta din voce, iar Lollipop o acompania cu un ritm de beat-box. Vânturile trase de unicorn armonizau melodia într-un sunet  în care chiar şi Betovăn ar fi fost gelos. La un moment dat, Anei i se făcu foame, ca de obicei. Chiar dacă avea o siluetă ca de model, aceasta avea un mare viciu: mâncarea. Mânca mai mult ca Oana Roman, însă Ana nu se îngrăşa deloc. Cum se explica asta, nici ea nu ştia. Aşa că facură un popas la KMZ (kalorii-mâncare-zone) de unde eroii noştri îşi hrăniră poftele de gravide. Nu, nu era nimeni gravid-ă, dar aveau nişte pofte mai mari ca ale lor.

În fine, continuându-şi drumul, aceştia ajunseră la poarta unchiului, care era pazită de doi ursuleţi Haribo cu gust de cola. Bob îi primii cu căldură cacofonie pe oaspeţii lui.

-Hai intraţi puradeilor, zise el.

-Unchiule Bob !!! Cât mă bucur să te văd ! exclamă Ana.

-Bob-ârni-ţ-as capu’, mormăi unicornul printre dinţi.

Unchiul Bob îi conduse pe cei doi in minunatul lui castel de zahăr, mergând pe drumul de caramel. Fântâna arteziană plină cu ciocolată stătea lângă copacii făcuţi din kurtos kalacs, înconjuraţi de bezele. Ursuleţii Haribo jucau prinselea pe lângă gardul de napolitane acoperit cu finetti. Omuleţii din drajeuri turnau îngheţată cu gust de vanilie peste florile de ciocolată. Când se murdăreau de arome, aceştia mergeau la piscina din spate si înotau în fanta.

Locuinţa unchiului Bob semăna puţin cu casa cacofonie bătrânei vrăjitoare din desenele cu Hensăl si Gretăl, totul era făcut din dulciuri. Intrând înăuntru, Ana a auzit nişte mieunaturi de pisică, şi atunci a văzut şapte pisici care se jucau prin casă. Erau cele mai frumoase pisici pe care le putea avea cineva.

-Vaai, unchiule Bob, nu ştiam că îţi plac mâţele! De când le ai ?

-Păi nu de foarte mult timp, mi le-a adus un cămătar, i-am dat câteva kile de haur, dar pe una dintre ele ham ciordit-o fără să ştie nimeni.

-Şi le-ai dat nume ?

-Da. Riki, Miki, Niki, Piki, Hiki,Tiki şi Diki.

-Păi şi cum îţi dai seama care cum e ?

-După poza din buletin. M-a costat o căruţă de bomboane să îi fac fiecăruia buletin.

Unchiului Bob îi era de fapt greu să-şi deosebească pisicile, căci atunci când o striga pe una, veneau şi celelalte. Însă cu toţii trebuie să facem nişte sacrificii pentru lucrurile care ne fac fericiţi, iar Bob era satisfăcut de propria-i realizare. De ce erau 7 pisici, şi nu mai puţine ? Pentru că 7 era numărul norocos al lui Bob. Şapte zile are săptămâna, se trezeşte în fiecare dimineaţă la 7, 7 are Cristiano Ronaldo pe tricou.

Ana şi unicornul ei fermecat şi-au petrecut mai multe zile la conacul de dulciuri al lui Bob, mâncând dulciuri şi crescându-şi şansele de a face diabet. Fetiţa se juca mereu cu pisicile, fără să-l mai bage în seamă pe Lollipop. Acesta s-a simţit extrem de marginalizat, întru-cât a intrat în depresie şi s-a apucat de băut şi de fumat. Dar nu bea alcool, ci energizante, şi nu fuma ţigări, fuma pufuleţi. Pufuleţi normali, dar şi pufuleţi de ciocolată.

Pentru Ana care se distra, timpul părea că trece în zbor, iar pentru Lollipop timpul trecea mai greu ca o băbuţă care traversează strada. Dar de fapt, era abia a treia zi de când amândoi erau la unchiul Bob. Când l-a văzut ce face, Ana i-a tras aşa o palmă unicornului, că nici ăia de la box nu-şi dau pumni în halu’ ăla.

-Ce te-a apucat, tâmpitule ? Ştii doar că energizanul pentru tine e ca laptele pentru Superman. De ce îl bei ?

-Lasă-mă-n pace ! Du-te şi joacă-te cu noii tăi prieteni, că de mine te-ai plictisit.

-Cum poţi spune una ca asta ? Nu m-aş plictisi de tine nici în o mie de ani !

-Păi şi de ce în ultima vreme stai numai cu pisicile alea şi cu mine deloc ?

-Pentru că nu o să le mai revăd foarte curând, deoarece unchiul Bob se mută săptămâna viitoare in Torino, luându-şi toate lucrurile cu el, inclusiv pisicile.

-Ce bine, ăă adică ce nasol. Şi cui o să-i lase toate aceste dulciuri minunate ?

-Mătuşii Tamara, bineînţeles. Ea e sora unchiului Bob, si cea mai potrivită persoană se aibă grijă de locul asta magic.

-Şi cu pisicile ce face ?

-Din păcate, le ia cu el. L-am rugat să-mi lase şi mie una, dar Bob e mai chitros ca Eustache Traistă.

-Oh, ok. Dar să ştii că nu a fost frumos ce-ai făcut.

-Mda.. Îmi pare tare rău !

Lollipop a iertat-o pe Ana pentru că a fost bleagă printr-o îmbrăţişare emoţionantă. În acel moment, unicornul a tras un vânt nu foarte zgomotos, dar îndeajuns de tare încât să poată fi auzit de Ana.

-Ce nesimţit eşti! Cum poţi să te beşi în astfel de momente ?

-Am eliminat stresul şi necazurile ce mă apăsau pe suflet, spuse mândru unicornul.

-Meh, măcar nu pute.

În ziua următoare, unchiul Bob îşi făcea bagajele, iar cei doi se pregăteau şi ei de plecare. Au împachetat câteva dulciuri, nu foarte multe, doar puţin peste cât aveau nevoie. Adevărul e că nici fabrica de dulciuri a lui Charlie cu Wumpa Lumpacii ăia nu aveau atatea dulciuri. Ana îşi dorea tare mult să împacheteze şi una din pisicile unchiului ei alături de dulciuri, dar ea nu putea fura de la el. Să fim serioşi, cine poate fura de la ţigani ? Să tragi pe sfoară un ţigan e ca şi cum ai încerca să-l faci pe Dan Negru să nu mai facă revelionul la antena 1, sau ca şi cum ai încerca să faci un preot să-njure. Aşa că sărăcuţa Anuţa a plecat acasă cu o falcă-n cer şi una în pământ. La propriu, deoarece căra toate dulciurile într-o falcă şi din cauza asta îi atârna capul într-o parte.

Şi au zburat fericiţi către apus, în drum spre casă, unicornul pârţâindu-se tot drumul, iar Ana îi promisese acestuia o mamă şi un tată de bătaie pentru treaba asta.

Sfârşit !

(De la Mi’aaai)

Advertisements

About Ana

Voci, numai voci View all posts by Ana

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: