Prolog de la ”Alchimistul”, de Paulo Coelho

Alchimistul luă o carte pe care o adusese cineva din caravană. Tomul era fără copertă, dar reuși să-i identifice autorul: Oscar Wilde. În timp ce-i răsfoia paginile, găsi o povestire despre Narcis.

Alchimistul cunoștea legenda lui Narcis, frumosul băiat care-și contempla zilnic propria frumusețe într-un lac. Era atât de fascinat de el însuși, că într-o bună zi a căzut în lac și a murit înecat. În locul acela, a apărut o floare care s-a numit narcisă. 

Dar nu așa își încheia Oscar Wilde povestirea. El spunea că atunci când a murit Narcis, au venit naiadele – zeițele izvoarelor și ale pădurii – și au văzut lacul transformat dintr-unul cu apă dulce, într-un ulcior cu lacrimi sărate.

– De ce plângi? au întrebat naiadele.

– Plâng pentru Narcis, răspunse lacul.

– Ah, nu-i de mirare că plângi pentru Narcis, continuară ele. La urma urmelor, deși noi am alergat mereu după el prin pădure, tu erai singurul care puteai să-i contempli de aproape frumusețea.

– Dar Narcis era frumos? întrebă lacul.

– Cine altul poate ști mai bine decât tine? răspunseră, surprinse, naiadele. La urma urmelor, doar pe marginile tale se apleca el în fiecare zi. 

Lacul rămase tăcut o vreme. Într-un târziu zise:

– Îl plâng pe Narcis, dar niciodată n-am știut că el era frumos. Îl plâng pe Narcis pentru că de fiecare dată când se apleca deasupra apelor mele, eu puteam să văd reflectată, în fundul ochilor lui, propria-mi frumusețe.

”Ce povestire frumoasă”, spuse Alchimistul.

naiads

Advertisements

About Ana

Voci, numai voci View all posts by Ana

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: