Gânduri nefaste

model antet

În noaptea asta nu putu dormi, asaltat de gândurile nefaste. Buciumul ființei nu-i desluși decât o simțire ce o tăgăduise de prea multă vreme în mania de a nu se pierde pe sine în ceea ce unii numesc fericire necuprinsă. Rațiunea amenința să-l părăsească în curând. Și iată! Tânguirea dorului neîmplinit îi sufoca într-un final mintea, îi sfâșia inima în mii de cioburi nebuloase, îl adâncea într-o nebunie smintită ce-i pricinuia senzații contradictorii.

Degeaba se răsuci în întuneric în vederea găsirii somnului. Acesta întârzia să vină.

Dorul… dorul ce-l încerca… îl zguduia din temelii. Dorul de iubire… răzbi; atunci se sfârși în el o luptă fără sorți de izbândă. Încercă să alunge cu încăpățânare toate simțămintele ce-l frământau, încercă până și a face abstractție de ea dormind ca un copil lângă el. Și aproape că reuși, dar, auzindu-i parcă agitația în vis, oftă prelung în somn, umărul coborându-i ușor și delicat acoperit de cearșaf.

Cât de hipnotizantă-i era pacea! Ce linie netedă a obrazului! Îi găsi fermecător până și felul în care avea împrăștiat părul pe pernă… Se scurseră câteva clipe. El încă se înfrunta pe sine cu o îndârjire fără seamăn. ”Monstrul cu chip de om”… vocea-i interioară nu încetă nici de astă dată din a-i reaminti de faptele sale. Aceste gânduri chinuitoare… îi pricinuiau atâta repulsie pentru el însuși încât își făgăduise că nu avea să mai permită cuiva să pășească dincolo de zidurile ce și le înălțase.

Nu-și închipuise că-și va roade nopțile în mări de insomnii alături de ființa pentru care luptase atât de înverșunat în câmpul iubirii, că strategiile își atinseseră limitele ajungând într-un punct de plutire lipsit de sens într-un mare gol al existenței.

”Liniște!” își porunci de-ndată ce golul amenință să-și facă apariția. ”Liniște…” repetă cu descurajare. Își îndreptă atenția către ea și lăsă valul unui sentiment tot mai puternic să-l cuprindă. Valul îl înfășură numaidecât în ceva ce nu-l mai încercase de mult prea multă vreme, valul semeției și al victoriei, căci până și cel mai imoral om, atunci când e îndrăgostit, uită de sine pentru un moment și se lasă absorbit de simfonia de culori a acestei trăiri. Tot ce vedea era umărul ei ridicându-se și coborând.

O privi. După atâta timp, o privi cu adevărat și se îndrăgosti iarăși de ea, ca un adolescent nechibzuit și visător într-o zi caldă de primăvară. După atâta timp, o trase ușor la pieptul lui și nu-i păsă dacă o trezi ori nu. Ba chiar fu fericit să îi vadă ochii calzi înmuiați de somn clipind buimaci. Nu voia să-i mai dea drumul vreodată. Ar fi acceptat fără șovăială să rămână așa pentru totdeauna, cu ea în brațele sale care îi duseseră atât de tare dorul… Cât o dorise! Cât cugetase la acest moment, precum și la momentele pierdute ori întinate de trecut…

În acea clipă, rațiunea, înfrântă și resemnată, îl avertiză că, în șuvoiul devastator de gânduri, să nu cumva să o sufoce… Își slăbi strânsoarea, apoi o sărută în creștetul capului, rămânând cu buzele lipite de părul ei. Îi așteptă reacția cu nerăbdarea unui copilaș ce deschidea cadourile de Crăciun, cu o anume teamă-n suflet. Nu se temea că fusese descoperit și înfrânt, ci că avea să rămână singur și rănit. Pribeag, mereu pribeag…

Crezu că adormi, atât de nemișcată rămase, însă genele care continuau să se agite dovediră contrariul. Își închise ochii. El nu putu. Nu putu nici să-i dea drumul, nici să adoarmă.

O înțepătură de dezamăgire îl izbi în piept și regretă imediat cele întâmplate. Dădu să-și retragă mâna care o îmbrățișase cu atâta patimă și nesaț… dar ea îl opri. Cât de neașteptat! Crezuse că o furase iar somnul! Cum lăsase colții dezamăgirii să se înfrupte din el! Ea îi cuprinse mâna cu a sa și i-o duse la piept. Îi simțea bătăile grele ale inimii și-și rezemă obrazul de fruntea ei. Avea atâtea să-i spună, să-i recite versuri și să-i cânte iubirea! Se gândi cu ce să înceapă, ce cuvinte, ce armonie… Ar fi vrut să-i repete până în zori că o iubește și că a iubit-o mereu. De o sută de ori – nu -, de un miliard de ori! Nopți la rând să-și mărturisească dragostea unul celuilalt!

Și totuși alese tăcerea.

model antet

About Mao

Voci, numai voci View all posts by Mao

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: