Mai tăgăduiește-mă în noapte

Câte etaje să aibă…

o mie nu m-ar osteni

multe-s pe umerii lui Atlas săracul

dar

prea multe în mintea mea

ce-ar trebui ciobită cu o daltă

numai ca să obții o fărâmă

din toate ce mă apasă

și-mi întunecă privirea

numai ca să dai o formă nedefinită

de amalgam din piatră ostenită

mult prea dură pentru a se lăsa intimidată

de o daltă delicată și fragilă

un singur vers îmi bântuie gândurile

”tu ești tipică?”

și mă trezesc singură

pe un pod cu luminile stinse

un pod al minții

predomină tăcerea

și adâncurile adormite

care mă cheamă

dar e doar o amintire

sau pura mea imaginație

adâncurile acum

sunt de ciment crud

ce ți-e firea absentă

am un plic cu economii ascuns între cărți

și cu asta, dragii mei,
vă spun adio!

bloc

About Mao

Voci, numai voci View all posts by Mao

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: