Dispersie

Am citit recent o carte care se presupune că m-ar ajuta. Așa că apreciez vocabularul și citatele pe care mi le-a oferit și voi prelua un anumit termen. Aș vrea să discut despre realismul tragic.
Ce poate fi acest realism tragic? Puterea cuiva de a rămâne cu picioarele pe pământ în situații critice. Practic, când te trezești îngropat de viu, tragi o gură mare de aer în plămâni, realizezi ce urmează să se întâmple și-ți accepți soarta. Ce am dat ca exemplu are două perspective principale: prima este ceea ce am zis deja, realizarea și acceptarea (apropo de glumițele din desene cu ”acceptarea e primul pas”), iar a doua se prezintă sub forma atitudinii individului față de situația limită. Sunt trei ramuri mari și late în care se împart aceste atitudini: disperarea, lupta sau resemnarea. O să revin asupra acestora trei.
Am învățat la pedagogie că stresul are trei faze de desfășurare:

1. Cea de șoc, de alarmă, în care, mai spus pe băbește, ”te lovește-n cap”, lucru ce-i cam adevărat, dar nici chiar la propriu. Apar scurte probleme de memorie, energie scăzută, exarcerbarea sinelui, izolare, chestii care te afectează negativ în genere (adică e nașpa).

2. Faza de luptă în care organismul dă tot ce are mai bun ca să își regăsească un echilibru (pentru că echilibru înseamnă adeseori rutină = consum mai puțin de energie). Ce să facă și el – omu’? Încearcă să se Adapteze. Aici apar reacții în funcție de tipul solicitării de genul stimă de sine scăzută ori inconstanță în cazul subsolicitării; anxietate, depresie ori lipsă de concentrare sau decizională în cazul suprasolicitării (nașpa x2). Nu încurajez niciuna, fiți oameni zen și mai meditați din când în când (ajută al naibii de mult).

3. Aici iar sunt două variante. Epuizarea, când corpul nu mai are de unde să-ți ofere energie pentru ducerea la bun sfârșit a sarcinii cauzatoare de stres. Omu’ ajunge apatic și supărat pe viață, renunță la majoritatea activităților (sau e nevoit s-o facă) și mna – la psiholog sau pe acoperiș cu tine (nașpa xinf). Sau în loc să i se stoarcă toată vitalitatea, în urma unor pauze ocazionale pe parcursul celei de-a doua faze, se ajunge la o stare de echilibru în alte condiții decât cele inițiale, numită homeostazie. Pare mai ok ultima variantă.

Acum, când vezi prima lopată de pământ că îți murdărește picioarele, te sperii, iei în considerare situația cea mai rea. Aici apare alegerea care ne diferențiază între noi. Unii aleg să fie răpuși de persistența disperării și nu pot vedea mai departe de pământul care umple groapa. Alții preferă să dea din coate și să încerce să iasă din groapă. Ultima categorie e cea a reprezentanților realismului tragic, cei ce-și acceptă soarta și nu caută a o schimba. O moarte crudă, demnă ori tragică?
Omul cănd se trezește în groapă simte disperare, orice caracter ar avea, e instinctiv. Disperatul caută căi de scăpare, dar își plânge prea mult de milă și în cele din urmă e redus la tăcere. Cel care luptă are la bază disperare exacerbată și un simț al supraviețuirii mai puternic. Ultimul e realistul, care și-a calculat deja șansele, care deja e capabil să preconizeze decursul faptelor ce vor urma și rămâne rece pe exterior.
Orice om e un ansamblu din cele trei stări, numai că una singură este dominantă.

Acum îmi dau seama că zona în care locuiesc se numește ”În Groapă”.

Advertisements

About Mao

Voci, numai voci View all posts by Mao

One response to “Dispersie

  • Alex Hatta

    Vai, ce tragic !…
    Nu prea inteleg io asa bine psihologia asta a stresului, da’ cred ca in cazul fazei intiale a stresului in caz de “gropa” trebuie avut in vedere faptul ca socul si neputinta de a depasi situatia, dar mai ales angoasa te pot duce pur si simplu la nebunie… Cei mai multi ajung in faza asta, fie si doar temporar. Insa niciodata nu se va putea spune daca s-au restabilit complet.
    Da’ cred ca e cazul sa las divagatiile pe teme psihologice si sa-ti urez bun venit in club… adica in Groapa. Sa stii ca nici nu e chiar asa rau pe aici, doar ca trebuie sa suporti sforaiturile bursucelului, nebuniile Iepurelui de Martie si capriciile Reginei de Cupa… Mai naspa’ e ranjetul pisici, dar pana la urma te obisnuiesti daca reusesti sa depasesti angoasa.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: