Scrisoare – Vag și târziu

”Oare ce făcea Naoko acum? mă întrebam. Cu siguranță dormea, dormea adânc în lumea aceea mică și ciudată a ei.” (Murakami Haruki)

tarziu

Cluj-Napoca, 24 mai 2018

(masa de la apartamentul 11, frig)

Dragă X, 

Mă întorc iarăși la tine, într-un acces auto-indus de insomnii de astă dată. Starea nu mi-e cu mult diferită față de ultima dată când ți-am scris aici. Am rămas o fantomă ce plutește din loc în loc zgâindu-se la oamenii din jur care trec și trec mai departe. 

Nopțile au devenit un deliciu – de la păturile infernale în care mă afund căutând o urmă de căldură sufletească, până la rănile lăsate de fiecare tren ce străpunge tăcerea (căci mare o să-ți fie mirarea să îți spun că am dezvoltat o repulsie plină de agonie pentru trenuri). Gândul mă poartă adesea la un moment când așteptam lângă un pod plecarea cuiva tare drag mie, dar și la plecările mele, la conversia în atâtea medii, strâns legate cu insomniile mele. Mă agită.

Nu mai am vise – chestiune suspectă. M-au părăsit cleștii de sub piele, pernele zburătoare, câinii deghizați în urși, mlaștinile înflorite și cascadele vorbitoare, în favoarea… nu sunt sigură a cui. Poate nu am știut ce să le spun, cum să mă comport ca să le conving să rămână. Toate s-au dus și atât. Negură pe pleoape. 

Azi toate s-au petrecut precum nu trebuie purtate nicicând șosetele: pe dos. Lumina refuză să se arate, lumina se împiedică pe drum și am rămas doar cu alergatul în vid din noapte. Nu mă pot apropia. 

Azi nu reușesc să-ți scriu cum trebuie. Azi e una din acele zile în care nu te deranjează că te prinde ploaia și umbrela râde de tine de acasă, sau când fuge o pisică de tine și nu te indignează. Azi am lăsat totul să curgă de la sine, fără să mai forțez, de ce să forțez. Azi cuvintele nu curg, doar cad pe podea și caută să se ascundă sub pat. Ce bun ar fi un aspirator de cuvinte – și ceva timp în care să nu mai fug din casa asta. 

Îmi ridic cearșaful de fantomă – e timpul să mă duc să bântui prin locuri ascunse și plictisitoare. Și închei. 

Îmi lipsești, să știi, deși nu am idee cine ești

Cu dragoste, și tot mai departe, Ana.

About Mao

Voci, numai voci View all posts by Mao

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: