Cântul unui soldat pe front

„Așa-i trebuie omului ce nu îl respectă pe celălalt! Lacrimi, singurătate, durere. Suferință…”


Scumpa mea iubită,

Am pierdut șirul zilelor de când nu ți-am mai zărit chipul și mi-aș dori nespus ca această bătălie sângeroasă să ia sfârșit cât mai curând…

Nu am habar cum am supraviețuit atâta timp. Am așteptat să mi se îmbunătățească sănătatea și oasele rupte. Sunt incapabil să descriu de la un cap la altul o zi întreagă, căci de când orașul nostru a fost bombardat, am trăit într-o stare foarte confuză de halucinații și realitate. Asistentele care mi-au purtat de grijă în primele zile după ce am fost găsit, mi-au povestit cum mă trezeam și țipam cuvinte de neînțeles, zbătându-mă plin de sudoare și cu febră. Acesta a fost un motiv pentru care am fost destul de iute mutat într-o încăpere cu cei grav răniți și fără speranță de viață.

De când am început să îmi revin și să mă pot mișca fără ajutor, mi-au dat pace închipuirile aberante. Sunt bântuit în schimb de coșmaruri noaptea, coșmaruri lungi și îngrozitoare, cu oameni în chinurile morții și perechi de ochi în toate părțile. Ochi ce mă judecă. De ce trăiesc încă? De ce eu? Ce s-a ales cu ceilalți?

Ce s-a ales cu tine? Nici nu știu dacă mai trăiești… Nu știu unde ești sau dacă vei citi vreodată această scrisoare. Mă gândesc mereu că am plecat mult prea devreme… Fără voia mea. Și singurul lucru care mă mai ține în viață e speranța că poate voi revedea persoana pe care o iubesc cel mai mult. Cândva…

Al tău,
X


– neexpediat


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: