Stare

Scriu despre tine, despre cum m-aș furișa din casă ca să ne vedem printre copaci și cum m-aș apropia timid de tine cât ne-am odihni pe mușchiul gros. Poate ți-ai odihni capul pe mine, iar eu m-aș legăna precum ramurile în vântul lent al serii, presărându-ți praf de zâne pe pomeți. Ar fi un luminiș tânăr, la marginea unei păduri bătrâne. Un luminiș neatins de magie și pericole. Inofensiv. Dar râul? Râul e departe. În râu se scaldă ielele noaptea și caută luna în adâncimi. ”Unde e luna?” te întreb. Luna nu e aici. Luna e o călătoare. Cine știe deasupra cărui tărâm veghează în acest moment. Aș vrea să ne vegheze pe noi.
”Nu vă pot vedea pe amândoi. Sunteți departe, departe de tot unul de celălalt. Când unul închide un ochi, celălalt și-l deschide, iar gândurile vă sunt și mai îndepărtate.”
I-aș lua din raze și ți-aș țese o cămașă de lună cu întuneric. Poetul meu trebuie să fie ferit în noapte atunci când se strecoară să mă vadă. Te-aș chema mereu la mine. Dar nu fac decât să mă îndepărtez.
Mă îndepărtez de tine, poetul meu.

About Mao

Voci, numai voci View all posts by Mao

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: